Simt că iubesc prea mult și totuși mă simt singur(ă)

❗Există momente în care te oprești din a da — nu pentru că nu mai ai iubire, ci pentru că te simți gol(ă), epuizat(ă) emoțional.
Iubești cu toată inima.

Oferi atenție, grijă, răbdare. Te dăruiești complet. Și, totuși... te simți singur(ă).

❗Acea singurătate tăcută, care apare nu în lipsa celuilalt, ci chiar în prezența lui.
E o durere subtilă, greu de exprimat — sentimentul că, oricât de mult ai iubi, nu ești iubit(ă) la fel.

Poate că ai început să te întrebi dacă e ceva „greșit” la tine. Poate te întrebi de ce oferi atât de mult, iar înapoi primești atât de puțin. Sau de ce apropierea te obosește, în loc să te hrănească.

❗Această dinamică — în care iubești prea mult și totuși te simți singur(ă) — este adesea semnul unei iubiri dezechilibrate, născută mai mult din frică decât din încredere.
Din teamă de respingere, de abandon, de a nu fi „destul”.

Și totuși... nu e vina ta că ai învățat să iubești astfel.

🌱 De unde vine această nevoie de a iubi prea mult?

Nevoia de a iubi „prea mult” nu este, de fapt, despre iubirea celuilalt — ci despre nevoia profundă de a fi iubit(ă).

Este un mecanism învățat în copilărie, atunci când iubirea a fost condiționată: trebuia să fii cuminte, să nu deranjezi, să „meriți” atenția. Iubirea nu era oferită liber, ci trebuia câștigată. Așa ai învățat că, pentru a primi afecțiune, trebuie să te sacrifici. Să dai mult. Să te anulezi.

❗În viața adultă, repeți acest model. Iubești prea mult, nu din abundență, ci din frică.
Te temi că, dacă nu oferi constant, vei fi uitat(ă). Părăsit(ă). Neglijat(ă).

Iubirea ta devine un efort. Un „program de salvare” inconștient, în care încerci să-ți convingi partenerul că ești demn(ă) de iubire.

Dar iubirea adevărată nu se construiește pe teamă.
Se construiește pe libertate și pe întâlnirea dintre doi oameni întregi, nu dintre unul care dă tot și unul care primește tot.

🌱 Ce ascunde sentimentul de singurătate în relație?

Singurătatea în relație este una dintre cele mai dureroase forme de izolare.
Nu vine din lipsa unui partener, ci din lipsa unei conexiuni reale.

Te simți singur(ă) pentru că, deși ești lângă cineva, nu te simți văzut(ă).
Nu ți se recunosc nevoile. Nu îți este validată vulnerabilitatea. Iubirea ta se pierde într-un gol.

Uneori, această singurătate ascunde un tipar în care nu ai învățat să te exprimi sincer. Poate că îți reprimi nevoile pentru a nu părea „prea mult”. Sau, dimpotrivă, poate că încerci din răsputeri să obții apropiere, dar celălalt nu e pregătit să o ofere.

În alte cazuri, singurătatea este semnalul că tu ai crescut, dar relația a rămas într-un dezechilibru.

Relațiile nesănătoase se simt ca niște dansuri în care doar unul se mișcă — și oboseala apare inevitabil.

🌱 Cum poți transforma această durere în putere personală și iubire conștientă

Vindecarea începe cu întoarcerea către tine.

🔹 În loc să te întrebi „De ce nu mă iubește așa cum am nevoie?”, întreabă-te:
„Ce parte din mine are nevoie să fie auzită, recunoscută, hrănită?”

🔹 În loc să cauți aprobarea celuilalt, practică auto-validarea:
Așază-te în fața oglinzii, respiră adânc și spune:
„Sunt demn(ă) de iubire, chiar și atunci când nu ofer nimic. Merit să fiu iubit(ă), exact așa cum sunt.”

🔹 Stabilește limite emoționale sănătoase.
Nu trebuie să oferi iubire ca să fii iubit(ă). Iubirea nu e o monedă de schimb.

🔹 Începe să cultivi conexiunea cu tine înainte de a cere conexiune cu altul.
Citește, scrie, dansează, stai în natură. Cunoaște-te cu blândețe.

🔹 Și, dacă simți că povestea ta doare prea mult, cere sprijin.
Un terapeut te poate ajuta să înțelegi de ce iubești astfel și cum să îți schimbi povestea, fără a renunța la inimă.

💌 Concluzie

Nu iubești prea mult. Iubești dintr-un loc care încă are nevoie să fie văzut, atins, îmbrățișat de tine.

Iubirea sănătoasă nu înseamnă să te pierzi în celălalt, ci să te regăsești alături de el.

Acolo unde înțelegi, acolo începe iubirea adevărată.

Să-ți fie cu folos,
Psihoterapeut Alina Blăgoi