Obiectele sunt de folosit. Oamenii, de iubit.
Într-o lume în care totul se mișcă rapid, în care performanța e moneda valorii și eficiența pare să fie măsura umanității noastre, uităm uneori care e ordinea firească a lucrurilor: obiectele sunt făcute să fie folosite, iar oamenii — să fie iubiți.
Și totuși, cât de des inversăm aceste roluri?
Folosim oamenii ca să ne simțim valoroși. Îi tratăm ca pe niște funcții, roluri sau soluții la propriile noastre nevoi nespuse. Iar în paralel, ajungem să iubim lucruri: telefonul care ne oferă validare, hainele care ne dau o identitate, casa care devine un templu al statutului, nu al siguranței.
Dar sufletul... el nu funcționează după logica obiectelor.
🧠 În terapie, se simte adesea această inversare
Oameni obosiți care au fost „utili” toată viața. Care s-au lăsat folosiți — în relații, în carieră, în familie — în speranța că vor fi iubiți.
Și oameni răniți, care au fost iubiți doar atâta timp cât au fost de folos. Când n-au mai livrat ce se aștepta de la ei — au fost retrași, uitați sau criticați.
Este una dintre cele mai subtile și dureroase forme de condiționare: "Ești valoros doar dacă servești scopul meu."
Dar dragostea reală nu condiționează.
❤️ Iubirea nu e tranzacție. E prezență.
Când iubești un om, nu îl iubești pentru că face ceva pentru tine, ci pentru cine este. Îi iubești esența, nu eficiența.
Când iubești cu adevărat, nu folosești. Nu reduci omul la o funcție.
Nu e „te iubesc pentru că mă faci să mă simt important”.
E „te iubesc pentru că ești tu. Și vreau să fii bine, chiar și atunci când nu îmi ești de folos.”
🔄 Reaprinderea firescului: oamenii se iubesc, obiectele se folosesc
Dacă simți că ai fost folosit(ă), e firesc să doară.
Dar și mai important: e firesc să vrei mai mult. Să ceri mai mult. Să meriți mai mult.
💬 Poți spune:
„Nu sunt un instrument pentru confortul tău.”
„Nu trebuie să livrez mereu ca să fiu demn(ă) de afecțiune.”
„Nu e egoism să vreau să fiu iubit(ă) fără să fiu folosit(ă).”
Și da, poți învăța să pui limite. Să alegi oameni care te văd. Care te iubesc și atunci când ești epuizat(ă), confuz(ă) sau vulnerabil(ă).
🧭 Dacă ești într-o relație care doare…
Întreabă-te:
Mă simt iubit(ă) sau doar util(ă)?
Mă simt în siguranță să fiu și imperfect(ă)?
Sunt valoros(oasă) chiar și atunci când nu ofer?
Dacă răspunsul e „nu”… poate e momentul să reconfigurezi. Să reconstruiești. Să alegi oameni care îți onorează sufletul, nu doar serviciile.
🌿 Ce ar însemna să aplicăm acest principiu în viața noastră?
Să tratăm oamenii cu prezență, nu ca pe instrumente.
Să folosim obiectele fără să ne atașăm de ele ca de identitate.
Să iubim fără frică și fără scop ascuns.
Să ne oferim nouă înșine iubirea pe care o cerem mereu din afară.
✨ În loc de încheiere
Într-o lume în care confuzia dintre a avea și a fi ne costă liniștea, amintește-ți:
📌 Lucrurile sunt menite să ne servească.
📌 Oamenii sunt meniți să ne atingă.
📌 Iubirea reală nu ia, ci dă. Nu cere, ci creează. Nu consumă, ci înalță.
Și dacă nu știi de unde să începi…
Începe prin a te iubi pe tine nu pentru ce faci, ci pentru cine ești.
Să îți fie cu folos,
Psihoterapeut Alina Blăgoi