Cum procesează creierul unui evitant emoțiile iubirii?
De ce iubirea nu e simplă pentru un evitant?
De ce iubirea nu e simplă pentru un evitant
În mod ideal, iubirea ar trebui să fie spațiul în care ne simțim în siguranță, văzuți, înțeleși, primiți.
Dar nu toți oamenii trăiesc iubirea la fel.
Pentru o persoană cu stil de atașament evitant, iubirea nu este doar despre apropiere, ci și despre risc. Nu este doar despre siguranță, ci și despre pierderea autonomiei. Nu este doar despre conexiune, ci și despre potențialul imens de a fi rănit.
În cabinet, aud frecvent fraze de la partenerii celor evitanti:
„Nu înțeleg, spune că mă iubește, dar se retrage exact atunci când ne apropiem.”
„E prezent fizic, dar simt că e departe cu sufletul.”
„La început era cald și atent… acum pare că are nevoie de spațiu de fiecare dată când eu am nevoie de apropiere.”
Adevărul este următorul:
evitantul nu fuge de tine; fuge de propriile emoții pe care nu știe să le gestioneze.
nu respinge iubirea; respinge vulnerabilitatea intensă pe care iubirea o cere.
Pentru a înțelege dinamica evitantului, trebuie să înțelegem ce se întâmplă în creierul și sistemul lor nervos.
Ce se întâmplă în creierul unei persoane evitante
Stilul evitant nu este o alegere conștientă.
El este rezultatul unui tipar format în copilărie, când copilul a învățat că:
vulnerabilitatea nu este sigură,
exprimarea emoțiilor nu este binevenită,
nevoile lui nu sunt importante sau nu vor fi împlinite,
apropierea este imprevizibilă sau neconfortabilă.
Atunci, copilul a dezvoltat o strategie de supraviețuire bazată pe autonomie excesivă, auto-reglare emoțională solitară și decuplare de la emoții.
Această strategie devine, la maturitate, stilul de atașament evitant.
Mecanismele neurobiologice ale evitării
Studiile lui Mikulincer & Shaver (2007), Cozolino (2014) și Porges (2011) arată că evitantul își dezactivează sistemul de atașament prin trei procese principale:
1. Activarea excesivă a cortexului prefrontal
Această zonă a creierului are rol în:
logică
control
raționalizare
planificare
La un evitant, ea devine dominantă în situații emoționale intense.
De aceea:
✔ analizează în loc să simtă
✔ minimalizează emoțiile
✔ se refugiază în muncă, taskuri, responsabilități
✔ se detașează ca să reducă disconfortul
2. Inhibarea amigdalei
Amigdala este regiunea implicată în frică, atașament și vulnerabilitate.
La stilul evitant:
amigdala este hiperactivă când apare intimitatea emoțională
dar este repede „oprită” prin mecanisme cognitive de control
Rezultatul?
❗Evitantul nu trăiește emoția până la capăt. O oprește înainte să-l copleșească.
3. Reducerea accesului la propriile emoții
Evitantul nu este o persoană rece.
Doar că experimentarea emoțiilor este, pentru el, periculoasă.
A învățat demult că:
dacă simte, suferă
dacă depinde de cineva, riscă respingerea
dacă se deschide, poate fi rănit
Așa că mintea lui „închide” emoțiile ca un scut protector.
Cum trăiește un evitant iubirea?
Nu prin conectare emoțională spontană.
Ci prin control, autoreglare și distanță gradată.
Iată cum se simte iubirea pentru o persoană cu atașament evitant:
1. Siguranța se poate simți ca o amenințare
Când cineva îi oferă stabilitate și apropiere, evitantul poate simți:
presiune
dependență
pierderea libertății
Creierul lui interpretează intimitatea ca pe un risc, nu ca pe o resursă.
2. Apropierea activează frica
Nu frica de persoană — ci frica de vulnerabilitate.
Apropierea trezește amintirea emoțională a copilului care nu era în siguranță când avea nevoie de cineva.
3. Iubirea este dozată, nu continuă
Evitantul:
✔ dă afect într-un moment
✔ se retrage în următorul
Nu este lipsă de iubire — ci reglare emoțională prin control.
4. Retragerea nu este respingere
Când se retrage, evitantul spune, de fapt:
„Este prea mult pentru mine.
Trebuie să mă adun.
Revin când pot gestiona.”
Paradoxul iubirii în creierul evitantului
Aici apare drama relațională.
Evitantul trăiește două adevăruri opuse:
„Vreau să fiu iubit.”
„Nu pot tolera să fiu vulnerabil.”
Sue Johnson (EFT) numește acest tipar „dansul distanței”.
Când partenerul se apropie → evitantul face un pas în spate.
Când partenerul se retrage → evitantul simte dor, dar nu știe cum să se apropie.
Este o pendulare permanentă:
dor → frică
aproape → departe
te iubesc → nu pot gestiona asta
Acest paradox poate fi deosebit de dureros în cuplurile anxios–evitant.
Cum poate fi schimbată percepția evitantului asupra iubirii
Schimbarea nu începe cu presiune, nici cu explicații raționale, nici cu reproșuri.
Schimbarea începe atunci când evitantul se simte suficient de în siguranță încât să nu mai dezactiveze propriile emoții.
Un evitant nu poate iubi mai profund până nu învață să rămână prezent în fața vulnerabilității.
Iată câteva procese terapeutice și psihologice esențiale:
1. Conștientizarea mecanismelor de protecție
Primul pas este ca evitantul să înțeleagă că:
retragerea nu este un defect
răceala emoțională este un mecanism de supraviețuire
autonomie exagerată = protecție veche, nu identitate
el NU este „insensibil”, ci doar învățat să simtă mai puțin
Această înțelegere reduce rușinea și deschide calea către vulnerabilitate.
2. Reînvățarea contactului cu propriile emoții
Pentru evitant, emoțiile sunt ca un radio dat prea tare.
De aceea, el învață să-l „dea încet”.
În terapie învață:
să recunoască senzațiile corporale
să stea cu o emoție câteva secunde în plus
să pună cuvinte pe ceea ce simte
să exprime fragilitatea fără frică
Este un proces lent, dar profund transformator.
3. Corectarea experiențelor vechi de atașament
Mulți evitanti au crescut în familii în care:
emoțiile erau ridiculizate
vulnerabilitatea era pedepsită
independența era confundată cu valoarea personală
a cere ajutor era „slăbiciune”
În cadrul unei relații sigure, aceste răni pot fi vindecate.
Partenerul devine un co-reglator, nu un pericol.
4. Oprirea „decuplării automate”
Evitantul învață să observe momentul în care:
se retrage
se închide
devine tăcut
își pierde interesul
simte nevoia de spațiu excesiv
Și face o pauză conștientă, nu un salt reflex în distanță.
Cum îl poate sprijini partenerul pe un evitant
Partenerul unui evitant suferă adesea profund.
Se simte:
respins
neimportant
invizibil
singur în doi
confuz („mă iubește, dar se retrage”)
Pentru ca dinamica să se vindece, partenerul are un rol esențial — nu de salvator, ci de co-creator al siguranței emoționale.
1. Nu interpreta distanța ca lipsă de iubire
Evitantul nu fuge de persoană, ci de emoția prea intensă.
Nu se retrage pentru că nu îi pasă, ci pentru că îi pasă prea mult și nu știe cum să gestioneze.
Această reîncadrare schimbă totul.
2. Oferă-i spațiu, dar nu absență
Un mesaj potrivit sună așa:
„Îți ofer spațiu, dar sunt aici și rămân conectat/ă.
Spune-mi când ești pregătit să reluăm discuția.”
Asta spune subconștientului evitant:
✔ nu ești atacat
✔ nu ești abandonat
✔ nu trebuie să alegi între libertate și iubire
3. Fii predictibil emoțional
Pentru evitant, haosul emoțional este devastator.
Calmitatea partenerului creează siguranță.
ton blând
claritate în comunicare
limite ferme, dar calde
lipsa sarcasmului și criticii
4. Laudă eforturile, nu perfecțiunea
Un evitant care spune:
„Nu știu cum să vorbesc despre asta, dar încerc…”
… face un pas imens.
Recunoașterea acestor pași creează schimbare.
5. Nu îl forța să se deschidă
Evitanții nu pot fi presați în vulnerabilitate.
Dar pot fi invitați.
Un exemplu eficient:
„Pentru mine e important să înțeleg ce simți.
Vrei să-mi spui când ai puterea să o faci?”
Cum lucrezi cu un evitant în Terapia Focalizată pe Emoții (EFT)
EFT este una dintre cele mai eficiente modalități de lucru cu atașamentul evitant.
De ce?
Pentru că schimbarea nu se face prin analiză, ci prin experiență emoțională corectivă.
Iată cum arată procesul:
1. Se lucrează întâi cu blocajul, nu cu comportamentul
Terapeutul nu spune:
„Trebuie să vorbești mai mult.”
Terapeutul spune:
„Când taci, ce încerci să protejezi în interiorul tău?”
Întrebarea deschide ușa spre vulnerabilitate.
2. Se creează un spațiu sigur pentru fragilitate
În cabinet, evitantul trăiește poate pentru prima dată experiența:
„Pot să simt ceva intens, iar cineva rămâne lângă mine.”
Pentru mulți evitanti, aceasta este o revelație profundă.
3. Se extinde capacitatea de a sta în emoție
EFT lucrează cu:
respirația
ancorarea corporală
identificarea senzațiilor
descrierea emoțiilor în cuvinte simple
De exemplu:
„Simt că se strânge pieptul.”
„Simt că vreau să ies pe ușă.”
„Simt că mă sperie apropierea.”
Terapeutul normalizează, nu judecă.
4. Se reconstruiesc interacțiunile cu partenerul
Evitantul învață să spună:
„Nu mă retrag pentru că nu te iubesc.
Mă retrag pentru că mă simt copleșit.”
Iar partenerul răspunde:
„Nu vreau să te sufoc.
Vreau doar să știu că ești aici.”
Aceste micro-conversații vindecă sistemul de atașament.
Exemple clinice anonimizate
Cazul 1 – „Vreau să mă apropii, dar corpul meu spune nu.”
Alex (38) – atașament evitant
Ioana (34) – atașament anxios
Alex spunea constant:
„Nu știu ce e în neregulă cu mine… o iubesc, dar simt că mă sufoc.”
În terapie, a descoperit că:
în copilărie, vulnerabilitatea era ridiculizată
plânsetele îi erau întâmpinate cu: „Nu mai fi slab!”
cea mai sigură strategie era retragerea
Când Ioana spunea:
„Simt că te pierd…”
… pentru Alex, creierul interpreta:
„Pericol. Presiune. Evadează.”
După 10 ședințe EFT, Alex a reușit să spună:
„Nu mă retrag pentru că nu îți pasă.
Mă retrag pentru că mie mi-e greu să simt.
Dar nu vreau să te rănesc.”
A fost începutul vindecării.
Cazul 2 – „Nu înțelegeam de ce tăcerea mea o rănea atât de mult.”
Radu (42) – evitant
Mara (36) – dezorganizat
Radu credea că este „calm și rațional”.
În realitate, era deconectat emoțional.
Într-o ședință, terapeutul i-a spus:
„Tăcerea ta nu este liniște pentru ea.
Este gol. Este absență. Este teamă.”
Brusc, ceva s-a schimbat.
Radu a început să observe momentele în care se închidea:
în conflicte, în intimitate, când simțea critică.
Schimbarea lui esențială:
De la „nu simt nimic” → la „simt, dar nu știu cum să spun”.
Exerciții practice pentru cupluri cu un partener evitant
Aceste exerciții sunt inspirate din EFT și sunt simple, dar profunde.
1. Exercițiul „Pauză conștientă” (pentru evitant)
Când simți impulsul să te retragi:
Oprește-te.
Observă senzația din corp.
Spune o propoziție scurtă:
„Am nevoie de puțin timp, dar nu plec de tot.”
30 de secunde de prezență pot schimba dinamica.
2. Exercițiul „Mesajul de reasigurare” (pentru partener)
Spune blând:
„Nu vreau să te forțez.
Sunt aici.
Îmi poți spune când ești pregătit.”
Aceasta reduce anxietatea evitantului.
3. Ritualul serii: 5 minute de conexiune
Fiecare spune:
ce a fost greu astăzi
ce a fost frumos
un lucru mic care i-ar aduce mai multă siguranță
Timp total: 5 minute.
Impact: uriaș.
4. Exercițiul „Două adevăruri și un pas mic”
Evitantul spune:
un adevăr despre ce simte
un adevăr despre ce îl sperie
un pas mic pe care îl poate face spre apropiere
Concluzie terapeutică
Evitantul nu este o persoană incapabilă de iubire.
Este o persoană care a învățat, când era prea mică, că:
a simți este periculos
a avea nevoie de cineva este riscant
a te apropia înseamnă a putea pierde tot
În realitate, sub toată armura evitantului există:
dor de conexiune
nevoie de siguranță
capacitate profundă de iubire
Iubirea pentru un evitant este un drum.
Uneori dificil, adesea neînțeles, dar profund transformator.
Cu răbdare, cu blândețe, cu prezență și cu intervenții terapeutice potrivite,
creierul evitantului poate învăța că iubirea nu este o amenințare, ci un refugiu.
Și atunci, în loc să fugă de vulnerabilitate, va putea în sfârșit să se odihnească în ea.
Psihoterapeut Alina Blăgoi
Articole asemănătoare:
• Serviciile de psihoterapie sunt oferite în cabinet și online de Alina Blagoi, psiholog clinician și psihoterapeut EFT.
• Informațiile de pe site au scop educativ și nu înlocuiesc evaluarea sau intervenția terapeutică individuală.
• Conținutul este actualizat periodic, în acord cu cele mai recente practici din psihologia clinică și terapia de cuplu.