Controlul în relațiile de cuplu: de ce încercăm să ne schimbăm partenerul și cum distruge asta siguranța emoțională
În multe relații de cuplu, ruptura nu apare din lipsa iubirii, ci dintr-o convingere subtilă și adesea neconștientizată: „știu eu mai bine decât tine ce este bine pentru tine”.
Această credință, mascată în grijă, rațiune sau dorința de a ajuta, devine una dintre cele mai frecvente cauze ale controlului în relațiile de cuplu, ale conflictelor repetate, distanțării emoționale și epuizării relaționale.
Atunci când partenerii sunt incompatibili emoțional sau valoric, diferențele dintre ei nu rămân la nivel de opinii. Ele activează profund sistemul de atașament, iar nevoia de a-l schimba pe celălalt devine o strategie de supraviețuire emoțională, nu un act de iubire matură.
În acest articol explorăm, din perspectiva teoriei atașamentului și a relațiilor sănătoase, de ce controlul distruge conexiunea, cum apare iluzia „binelui impus” și ce înseamnă cu adevărat siguranța emoțională într-un cuplu.
De ce încercăm să ne schimbăm partenerul?
În relațiile în care partenerii sunt incompatibili, apare frecvent o iluzie relațională profund destabilizatoare: credința că unul dintre ei știe mai bine ce este „corect” pentru celălalt. Din acest loc aparent rațional și bine intenționat se naște o luptă tăcută pentru remodelarea partenerului.
Unul încearcă:
să-l corecteze,
să-l convingă,
să-l împingă spre alte decizii și alte dorințe,
nu pentru că nu-l iubește, ci pentru că diferența dintre ei activează insecuritate.
Controlul în relație și teoria atașamentului
Din perspectiva teoriei atașamentului, formulată de John Bowlby, comportamentele de control nu sunt expresia puterii sau maturității, ci reacții la frica de pierdere a legăturii.
Mesajul emoțional inconștient nu este:
„vreau să te ajut”
ci:
„dacă rămâi așa cum ești, eu nu mă mai simt în siguranță lângă tine”.
Atunci când sistemul de atașament se activează:
unii parteneri reacționează prin apropiere forțată și control,
alții prin retragere, rigiditate sau opoziție.
În ambele cazuri, nu vorbim despre iubire sigură, ci despre strategii de reglare a anxietății de atașament.
De ce „binele impus” nu funcționează
Este adevărat că pot exista situații în care vedem mai clar decât o altă persoană consecințele alegerilor sale. Uneori recunoaștem tipare de traumă timpurie sau mecanisme de supraviețuire formate în copilărie. Cercetările lui Mary Ainsworth arată clar că multe alegeri adulte sunt influențate de experiențele relaționale timpurii.
Și totuși, există un adevăr relațional fundamental:
atașamentul nu se vindecă prin corectare și argumente logice.
Schimbarea autentică nu apare sub presiune.
Niciun om nu poate integra o transformare care nu îi aparține.
Autonomia – o nevoie la fel de importantă ca apropierea
Viața nu se trăiește din exterior. Alegerile autentice nu se nasc din moralizare sau insistență, ci dintr-un proces interior de conștientizare și asumare. Contează doar ceea ce acel om percepe ca fiind valoros pentru el, chiar dacă, privit din afară, drumul pare greșit sau dureros.
Din perspectiva atașamentului:
apropierea și
autonomia
sunt nevoi fundamentale, nu opuse. Atunci când una este anulată, relația se dezechilibrează.
Salvare sau control? O confuzie frecventă în cuplu
De multe ori, ne este extrem de greu să asistăm la alegerile unor oameni apropiați care par să se rănească singuri. Sistemul nostru de atașament reacționează: vrem să intervenim, să salvăm, să prevenim suferința.
Aici apare confuzia majoră dintre:
responsabilitate emoțională
și control în relație
Dorința de a salva poate deveni, fără să ne dăm seama, o formă de anulare a autonomiei celuilalt.
De ce controlul distruge relația
În această dinamică se ascunde un paradox profund al atașamentului:
în încercarea de a păstra legătura, ajungem să o distrugem.
Orice tentativă de a grăbi vindecarea celuilalt se transformă inevitabil într-o formă de control.
Iar controlul este incompatibil cu atașamentul sigur.
Ce înseamnă iubirea matură într-o relație
Dintr-o perspectivă matură asupra relațiilor:
iubirea nu oferă autoritate asupra vieții partenerului,
respectul profund înseamnă recunoașterea liberului arbitru al celuilalt.
Putem:
vorbi despre fricile noastre,
exprima nevoile de siguranță emoțională,
pune limite sănătoase.
Dar nu avem dreptul să impunem transformarea cuiva.
Așa cum subliniază constant Sue Johnson, schimbarea autentică apare doar acolo unde există siguranță emoțională, nu presiune.
Concluzie
Poate cel mai dificil adevăr relațional este acesta:
iubirea autentică presupune să-l lași pe celălalt liber, chiar și atunci când alegerile lui nu coincid cu ale tale.
Pentru că atașamentul sigur nu se construiește prin control, ci prin respect.
Iar acolo unde începe impunerea, se sfârșește relația.
FAQ
Este normal să vrei să-ți schimbi partenerul?
Este frecvent, dar nu este sănătos. Dorința de a schimba partenerul apare din insecuritate și anxietate de atașament, nu din iubire sigură.
Controlul într-o relație este o formă de iubire?
Nu. Controlul este o reacție la frica de pierdere a legăturii și duce la distanțare emoțională.
Ce ajută cu adevărat schimbarea într-un cuplu?
Siguranța emoțională, acceptarea și libertatea de a alege, nu presiunea sau corectarea.
Lucrez cu cupluri folosind Terapia Focalizată pe Emoții (EFT), o abordare validată științific, centrată pe atașament și siguranță emoțională.
Psihoterapeut Alina Blagoi
📞 0730 587 458
Dacă ai nevoie de un loc în care să fii ascultat(ă) și să înțelegi ce se întâmplă între voi, sunt aici pentru tine.
Articole recomandate:
• Serviciile de psihoterapie sunt oferite în cabinet și online de Alina Blăgoi, psiholog clinician și psihoterapeut EFT.
• Informațiile de pe site au scop educativ și nu înlocuiesc evaluarea sau intervenția terapeutică individuală.
• Conținutul este actualizat periodic, în acord cu cele mai recente practici din psihologia clinică și terapia de cuplu.