A. era genul de om care rezolva lucrurile.
Întotdeauna.
Orice se strica în casă, repara el. Orice problemă apărea la serviciu, găsea soluția. Dacă cineva din jurul lui trecea printr-o dificultate, era primul care apărea să ajute.
A venit la terapie pentru că nu mai dormea.
Nu din cauza unei anxietăți evidente. Nu pentru că ar fi avut gânduri care nu se opreau. Pur și simplu se trezea la patru dimineața și nu mai putea adormi.
Medicul îi spusese că nu există o cauză fizică. Un coleg îi menționase terapia.
Așa că a venit.
În prima ședință, mi-a explicat situația cu aceeași eficiență cu care probabil explica orice altceva în viața lui:
— Am o problemă cu somnul. Ar fi util să o rezolvăm. Cât durează, de obicei, un astfel de proces?
L-am întrebat:
— Ce se întâmplă în restul vieții tale?
A părut surprins de întrebare.
S-a gândit câteva secunde și apoi a răspuns:
— Nimic deosebit. Merge bine.
De ce un bărbat care părea să aibă totul sub control nu putea dormi? Și ce a descoperit despre el însuși după aproape un an de terapie?
