Absența relațiilor iubitoare ne poate duce la decizii disperate și autodistrugătoare
Cum ajută terapia EFT în vindecarea vidului emoțional?
În esența noastră, suntem ființe relaționale.
Ne naștem dintr-o relație, creștem printr-o relație și ne vindecăm tot printr-o relație.
Acolo unde iubirea lipsește, se instalează frica, rușinea și disperarea. Iar de multe ori, aceste emoții ne împing spre comportamente autodistructive — nu pentru că vrem să ne facem rău, ci pentru că nu știm cum să cerem ajutor.
Când nu avem o relație iubitoare — fie cu un partener, un părinte sau cu noi înșine — se produce o ruptură interioară. Această lipsă de conexiune activează sistemul de alarmă al creierului, declanșând frică, rușine, confuzie și comportamente autodistructive.
Izolarea emoțională: Un teren fertil pentru disperare
Relațiile iubitoare nu sunt doar un lux emoțional; ele reprezintă un pilon esențial al supraviețuirii psihice. Conform teoriei atașamentului dezvoltate de psihologul John Bowlby în anii 1950-1960, oamenii sunt programați biologic să caute legături sigure încă din copilărie. Când aceste legături lipsesc sau sunt instabile, se formează stiluri de atașament anxios sau evitant, care persistă în viața adultă.
Un studiu publicat în Journal of Personality and Social Psychology (2018) a analizat peste 10.000 de participanți și a concluzionat că persoanele cu un nivel scăzut de suport social au un risc cu 50% mai mare de a dezvolta depresie severă. Izolarea nu este doar singurătate fizică; ea implică absența validării emoționale, a empatiei și a sentimentului de apartenență.
În absența lor, creierul intră în modul “supraviețuire”, eliberând niveluri ridicate de cortizol – hormonul stresului – care erodează raționamentul logic.
Exemplu concret: În România, datele Institutului Național de Sănătate Publică (2022) indică o creștere cu 30% a tentativelor de suicid în rândul tinerilor între 18-25 de ani, corelată cu creșterea izolării sociale post-pandemie.
Mulți dintre aceștia raportau lipsa unor relații intime sau de prietenie profundă, ducând la decizii impulsive precum consumul excesiv de alcool sau droguri ca “evadare temporară”.
Mecanismele psihologice: De la durere la autodistrugere
Lipsa iubirii activează un cerc vicios. Psihologul Abraham Maslow, în ierarhia nevoilor sale (1943), plasa “iubirea și apartenența” imediat după nevoile fiziologice și de siguranță. Când această nevoie rămâne nesatisfăcută, individul caută substitute rapide, adesea distructive.
Decizii impulsive: Fără un “ancoră” emoțională, oamenii recurg la comportamente de risc pentru a simți ceva – orice. Un studiu al Universității Harvard (Grant Study, început în 1938 și continuat peste 80 de ani) a urmărit 724 de bărbați și a demonstrat că cei cu relații slabe aveau o rată de alcoolism cu 40% mai mare și o speranță de viață redusă cu 10 ani. Alcoolul devine un “prieten fals”, oferind iluzia conexiunii.
Autodistrugere cronică: În cazuri extreme, absența iubirii duce la tulburări precum anorexia, automutilarea sau dependența de jocuri de noroc. Cercetări din The Lancet Psychiatry (2020) arată că 70% dintre persoanele cu tulburări de personalitate borderline (caracterizate prin frica de abandon) au istoric de relații toxice sau absente, ducând la cicluri de relații abuzive – o încercare disperată de a umple vidul.
Un caz ilustrativ este cel al celebrului artist Vincent van Gogh, a cărui corespondență dezvăluie o viață marcată de respingeri emoționale. Lipsa unei relații stabile l-a împins spre izolare, consum de absente și, în final, sinucidere în 1890. Deși contextual istoric, pattern-ul persistă: astăzi, platformele sociale amplifică iluzia conexiunii, dar nu înlocuiesc atingerea fizică sau conversațiile profunde.
🌫️ Când iubirea lipsește, supraviețuim, nu trăim
Când nu avem o relație iubitoare — fie cu un partener, un părinte, un prieten sau chiar cu noi înșine — trăim într-o stare de hipervigilență emoțională. Ne așteptăm constant să fim respinși, criticați sau abandonați.
Ne închidem inima ca să nu mai simțim durerea.
Dar odată cu durerea, pierdem și bucuria.
Această deconectare profundă de sine și de ceilalți ne lasă în gol. Un gol care cere să fie umplut — cu orice:
🔹 cu mâncare,
🔹 cu alcool,
🔹 cu muncă excesivă,
🔹 cu relații toxice,
🔹 cu comportamente riscante,
🔹 sau chiar cu idei autodistructive.
Nu o facem pentru că vrem să suferim, ci pentru că vrem să nu mai simțim singurătatea.
🧠 Ce se întâmplă în creierul unui om care nu simte iubirea
Cercetările din neuroștiință arată că absența conexiunii afective activează aceleași zone cerebrale ca durerea fizică.
Izolarea, respingerea sau lipsa afecțiunii nu sunt doar emoții neplăcute — sunt experiențe traumatice pentru sistemul nervos.
Creierul nostru are nevoie de reglare emoțională prin apropiere.
Când aceasta lipsește, corpul nostru intră în mod de supraviețuire: cortizolul crește, sistemul limbic se hiperactivează, iar cortexul prefrontal (partea rațională) se închide.
De aceea, oamenii care se simt singuri pot lua decizii impulsive, periculoase sau distructive.
Nu e o problemă de „voință”, ci de dezechilibru emoțional profund.
🪞 Când nu ești iubit, înveți să te pedepsești
Copilul care a crescut fără o bază sigură de atașament învață repede că „nu merită iubire”.
Ca adult, își va recrea aceleași scenarii — alegând parteneri indisponibili, acceptând relații abuzive sau respingând iubirea atunci când o primește.
În spatele fiecărui comportament autodistructiv se ascunde o formă de dorință de a fi văzut, iubit și acceptat.
Autodistrugerea e un strigăt mut:
„Vedeți-mă, simțiți-mă, iubiți-mă… pentru că eu nu mai pot singur.”
Cum să combatem vidul: Pași practici
Recunoașterea problemei este primul pas. Iată câteva strategii bazate pe evidențe:
Cultivă relații autentice: Începe cu prietenii sau familie; terapia centrata pe emoții, ( EFIT) ajută la reconstruirea atașamentului.
Mindfulness și auto-compasiune: Studii din American Journal of Psychiatry (2019) arată că practici zilnice reduc impulsivitatea cu 25%.
Caută ajutor profesional: Psihoterapia (ex. EFIT) este eficientă în 80% din cazuri pentru tulburări de atașament.
Voluntariat și comunități: Implicarea în cauze sociale crește sentimentul de scop și conexiune.
Iubirea ca ancoră esențială
Absența relațiilor iubitoare nu este doar o durere personală; ea generează un lanț de decizii disperate care pot distruge vieți.
Datele științifice și exemplele istorice confirmă: suntem ființe sociale, iar izolarea ne împinge spre abis.
Investind în conexiuni autentice – empatice, reciproce și sustenabile – nu doar că prevenim autodistrugerea, ci construim o societate mai rezilientă. Dacă te simți singur, atinge mâna cuiva azi; ar putea salva o viață – inclusiv pe a ta.
Psihoterapeut Alina Blăgoi